miercuri, 23 noiembrie 2022

Lasă ploaia să ne ude! Covaci Alexandra-Vanda

Capitolul 1


 Era după amiaza unei zile de vineri a lunii lui cuptor. Era ultima zi a primului an de facultate la care Zette intrase cu cea mai mare notă. Acuratețea cu care desena liniile care imitau fiecare celulă a chipurilor și a trupurilor modelelor pe care le avusese în față la proba de admitere, i-au facut pe cei cinci experti să îi ofere șansa de a învața și de a-și exprima talentul la cel mai renumit institut de arta din estul Europei.

Zette era o artistă și, ca în multe alte dăți, de altfel, astazi dorea să meargă singură până acasă; voia sa pășească pe drumul pe care de cele mai multe ori îl vedea doar prin geamurile mașinii negre, sobre, condusă de un șofer prea formal ca să îi inteleaga firea boemă, sau pe care îl vizualiza prin perspectiva de sofer deoarece avea și ea o mașină personală . În unele zile, când dorea să petreacă putin timp cu ea, când simțea că nu se poate concentra la șofat sau când dorea să profite de vremea frumoasă de afara pentru a mai desena, schița, picta sau doar pentru a se bucura de natură, alegea să meargă singură ori însoțită de unul din bunii ei prieteni Nadia și Ayhan până acasă.

Era destul de greu de crezut că fiica unuia dintre cei mai importanți actionari ai firmei Atagul Holding dadea viața de lux pentru o plimbare pe jos în aglomeratul Istanbul care, deși era centrul economic al Turciei, nu ducea lipsă de lumea pestriță, de multitudinea de tipologii și caractere, de amestecul de oameni bogati și cei descurcăreți; de contrastul dintre esență și aparență care se regăsește în fiecare oraș, cu atat mai mult în cele importante în care oamenii fie vin să-și incerce norocul, fie deja s-au nascut acolo însă nu au ținut pasul cu soarta care îi selectează pe cei bogati.

Astăzi, Zette terminase mai repede decât prietenii ei cursurile și era nevoită să meargă singură, însă nu îi displăcea lucrul acesta. În salopeta ei cu imprimeu floral, în sandalele cu toc gros care îi defineau stilul vestimentar și ochelarii colorati pe care îi purta mereu, Zette părea că ține pasul cu tendințele modei și că asta își doreste să facă pe viitor. Însă pentru ea hainele erau mai mult o modalitate de a-și exprima starea și sentimentele dintr-o zi. Ea se concentra pe natură, chipuri, pe trăiri și sentimente conturate de un creion condus de un mâna care a primit harul divin.

Deși soarele părea că arde și că topește asfaltul, iar ea pășea moale pe trotuar, nu o impiedica nimic să se bucure de florile care conturau străzile pe care ea mergea, de multitudinea de nuanțe de verde cu care copacii se mândreau, de aerul acela cald dar curat și de marea pe care o putea zări în partea opusa a drumului. Dorea sa mearga pe plajă să stea pe bancă pe malul mării și să privească reflexia cerului în apa; însă brusc, cerul se descria în toate nuanțele de gri care anunțau o furtună. Era clar o ploaia de vară: spontană, rece, impunatoare, aproape înfricoșătoare cu tunete și fulgere. Chiar daca îi plăcea sa se plimbe într-o ploaie liniștită, să simtă cum se schimbă aerul, să lase picăturile de ploaie să o atingă, astazi, Zette nu putea face asta. Avea cu ea un portofoliu cu multe dintre desenele ei în creion, pe cele mai prețioase. Ploaia pe ea ar fi diezmerdat-o, însă dacă picăturile ajungeau la desenele ei le-ar fi distrus fiindcă nu erau prea bine protejate. Parcă îi părea rău că refuzase astăzi șoferul și simțea că are nevoie de o minune. Alerga cu pași mărunți către prima stație de autobuz și imediat ce acesta deschise ușile intră și ea la adapost. Avea părul putin ud, însă pentru moment lucrările ei erau în siguranță. Își caută de zori abonamentul la transportul în comun pe care avea grija să și-l reînnoiască constant pentru momentele în care se plictisea să mearga pe jos cei 5 km pe care îi avea de parcurs între institut si casă. In ciuda averii si reputatiei familiei ei, Zette incerca sa fie o fata simplă si tinea mortis să fie in randul lumii, chiar daca asta insemna sa se deplaseze cu transportul in comun. Dupa ce îl găsi cu greu, luase cardul să îl valideze, însă aparatul de validat se înroși nervos și îi afișa pe ecran "sold 0".

Nu-i venea să creadă că tocmai astăzi rămase fără abonament. Pentru ea nu era o sumă importantă amenda pe care ar fi trebuit să o plătească în caz că o primea controlul, era mai important cum să se ducă în fața tatălui ei să îi povestească pățania și să asculte morala.

Un baiat din spate observase că Zette era în cumpănă: nu știa cum să facă să coboare mai repede. Pe geam văzuse că în stație erau controlori și știa cum se poarta cu oamenii care nu au bilet, așa că validase din nou cardul său pentru ea. Nu apucase să-i spună pentru că trei matahale care au recunoscut-o au urcat în autobuz înconjurând-o și cerându-i cardul.

-Ia-uite, fata lu' tăticu nu mai are mașină și crede că aici se merge pe ochi frumoși? Zise una dintre matahale zâmbind zeflemitor crezându-se un mare leguitor care face dreptate umilind o tânără pentru o neatenție.

Khaled se duse lângă ea, creând o diversiune.

- Răsfățato, ți-am zis să stai lângă mine, îi spuse el, luând-o de mâna și făcându-i cu ochiul. Apoi, îi întinse cardul validat pentru două persoane controlorului.

Iritat și rămas cu gura căscată, controlorul observă că acel card era validat pentru două persoane și, înghițind în sec, i-l înmânase înapoi lui Khaled și își ceruse scuze de la Zette, coborând la prima stație, uitând parcă ce avea de facut în acel autobuz.

- Mulțumesc, chiar m-ai salvat, nu știu cum i-aș fi explicat tatălui meu. Dar nu am bani. Adică...cash.

- Nu-i nicio problemă, stai liniștită. Fața ăluia a făcut toți banii. Au râs amândoi și, rămași cu mâinile împreunate, se priveau în ochi atât de adânc... până șoferul pusese brusc o frână, iar amândoi au scăpat ce aveau în mână, iar ceea ce avea Zette în geantă se răsturnase. Khaled trebuia să coboare, dar nu o putea lăsa pe fata aceea zăpăcită și predispusă pericolului singură, plus că îi scăpase și lui cartea de la bibliotecă. Zette culese totul de pe jos și îl bagă în geantă, nepăsându-i dacă este sau nu al ei.

- Și unde cobori? Întrebă el, fără să-și dea seamă că o spusese cu voce tare.

- La intersecția cu biblioteca națională. Khaled se gândi, ce rost mai avea să coboare la urmatoarea statie si sa se intoarcă, când mai era o singură stație până la destinația fetei.

- Dar tu, unde cobori? Întrebă și ea timid, dorind să păstreze firul conversației.

- De obicei, cu trei stații în urmă, dar astăzi o să cobor la intersecția cu biblioteca națională, se pare. Cel mai frumos zâmbet o privea cald în clipa aia, făcând-o să-și seama că el pentru ea rămase. Se simți de-odată întoarsă de o mana blandă asezată pe umarul ei :

-Coboară, aici e biblioteca națională! Încă ploua, dar Khaled deschise umbrela și nicio picătură nu o atinse. Coborî si el.

-Incotro? In fata statiei era o cafenea iar Zetta il zari pe fratele ei in geam. Ca sa fie sigură ca nu se insală caută cu privirea si masina acestuia pe care o remarcase.

Un Cayenne Coupe alb de teren cu jante argintii care straluceau si strigau de la o distanta considerabila ca propritarul e un om bogat, era parcat putin stramb intre doua alte masini modeste.

-Iti multumesc mult de tot, uite e fratele meu acolo ma duce el ecasa. Multumesc!, spuse fata impacientată, dorind sa ajunga langă fratele ei cat mai repede in speranta de a gasi adopost, poate o cafea si apoi sa fie condusa acasă.

Zette  se duse glont la fratele ei lasandu-l pe Khaled singur. Baiatul brunet cu ochii chilimbarii rase in sinea lui si isi zise ca nu are cum sa-si faca iluzii, un "multumesc" e de-ajuns. Oricum erau din lumi diferite si poate pentru ea nu e era bine sa ii vada cineva impreuna. Fugi catre statia din partea opusa pentru a se duce la interviul pentru noul loc de munca.

Intre timp Orhan cand o vazuse pe Zette intrand in cafenea se speriase putin.

-Ce e cu tine aici? Cum ai ajuns pana aici pe ploaia asta?

-Cu autobuzul. Orhan nu stia daca sa o certe sau sa se bucure ca e teafara. Totusi prin ochii sai albastrii vedea ca e fericita, zambea.

-Vrei sa-ti iau ceva?

-As vrea o cafea. De fapt, nu, vreau sa merg acasa, imi dai masina ta? O sa-l trimit pe Omer sa te ia.

-I-auzi! De ce nu mergi cu autobuzul rasfatato? Zise fratele ei zambind pe sub mustati.

Ochii lui Zette  se luminasera pentru ca tot asa o numise si frumosul cu ochii caprui-aurii din autobuz, dar ii raspunse totusi fratelui sau:

-Pentru ca nu am abonament si nu pot plati cu cardul si pentru ca niciun autobuz nu ajunge pana acasa si pentru ca tu esti deja aici.

Lui Orhan i se parea atat de amuzanta cum incerca ea sa-si gaseasca scuze pentru incapatanarea ei de a se dezlipi de lumea de care apartinea.

-Totusi, cum circuli tu fara abonament? Vrei sa te prinda cineva si sa ajungem pe prima pagina a ziarelor? Ce crezi ca ar spune tata despre asta?

-Era un baiat care m-a ajutat, a validat el si pentru mine. M-a adus si pana aici, desi el trebuie sa coboare "cu trei statii in urma". Atunci Zette  si-a dat seama ca il cam lasase balta pe baiat si ca nici nu ii stia numele.

-Sigur, in povestile tale nu te invata ca oamenii nu fac nimic pe gratis? Crezi ca nu te-a cunoscut, poate vrea sa te santajeze. Cum arata, ce imi poti spune despre el?

-Nu puteai sa-mi zici sa plec si gata decat sa faci scandal de fata cu "prietenii" ta-

Orhan se ridicase de la masa, se scuza de la prietenii sai si o luase pe Zette din acel local sa o duca acasa, dandu-si seama ca poate a mustrat-o prea rau pentru un lucru atat de minor.

-Hai, iarta-ma. Stii ca nu am vrut sa sune ca si cum te-as certa, doar ca-mi fac griji pentru tine.

-Iti faci griji doar de imaginea familiei. Ca s-o impace Orhan ii intinse cheile de la masina crezand ca se va linisti daca va primi ce a dorit, insa Zette se puse in spate.

- Nici nu conduci, nici nu stai in fata?

-Vreau sa fac ceva si am nevoie de spatiu. Pe drum cei doi au ramas tacuti, iar Zette desenase cel mai frumos chip pe care il vazuse vreodata. Ochii caprui calzi, zambet frumos si timid, par negru bogat...toate conturau imaginea perfectiunii in ochii ei, insa nu stia ce nume are acel chip. Pentru a se desprinde de imaginea efemera a perfectiunii puse in portofoliu desenul alaturi de alte lucrari care au fost create cu delicatetea miscarilor mainii ei stangi.


duminică, 25 ianuarie 2015

Epilare versus depilare

Pentru a intelege mai bine la ce ne referim,in primul rand trebuie sa facem diferenta dintre epilare si depilare:
Conform www.epil.ro:

Depilarea - este o metoda de epilare temporara a parului care nu afecteaza radacina ci zona firului de par de la suprafata pielii - de exemplu rasul, cremele de depilare (chimic), piatra ponce, manusa pentru epilare.

Epilarea
- este o metoda de epilare prin care parul este indepartat de la radacina. Nu orice metoda de epilare va asigura indepartarea permanenta a firelor de par nedorite. Smulgerea parului cu penseta sau ceara este considerata o metoda de epilare temporara, in timp ce electroliza, laserul sau lumina intens pulsata (IPL) sunt considerate a fi epilari progresiv-definitive.
Asa ca,depilarea reprezinta indepartare parului prin aparate de ras sau creme de depilat ,in timp ce epilarea este o metoda de eliminare in totalitate a firului de par.

Eu acum o sa va arat ce aparat de epilat si ce produse de depilat folosesc si ce parere am eu despre fiecare in parte.




De ceva timp folosesc aceasta spuma de ras,care desi este pentru barbati o folosesc si eu pentru ca nu este interzis si mereu am crezut ca produsele barbatesti sunt mai bune.O folosesc cu diferite aparate de ras de la Bic,de obicei le prefer pe cele cu aloe vera.
Inmoaie parul si hidrateaza zona ,face ca aparatul sa alunece mai usor si are un miros placut.









Acest aparat de la Braun l-am primit acum mult timp,ce-i drept,dar nu l-am folosit de mai mult de 25-30 de ori in vreo 4 ani.
E adevarat ca nu era nou cand mi l-a dat dar nici nasa nu l-a folosit mai mult de 5-7 ori pentru ca dupa ce l-a achizitionat a primit un alt model ,iar acesta a stat in cutie vreme indelungata.










 
Vine cu un cap pentru incepatori (stanga) si unul pentru avansati(dreapta),cu un "dispozitiv" care ar trebui sa amelioreze durerea(dar nu face mare lucru),cu o periuta pentru curatare,cu incarcatorul ,o punga pt gheata si o borsetuta pentru depozitare(dar m-am gandit ca nu sunt asa importante).







Acum sa vorbim despre avantaje si dezavantaje:
  • avand in vedere ca ambele metode se realizeaza acasa, nu presupun timp pierdut la salon si plata acestora
  •  pe termen scurt aparatul de epilat este mai costisitor,ajungand sa coste si 200 de lei,pe cand aparatele de ras,spuma si eventual sapunul costa maxim 10 lei ,iar sapunul si spuma se pot refolosi
  • folosind aparatul de ras trebuie sa repetam o data la 3-4 zile  procedura,insa cu aparatul de epilat trebuie sa asteptati ca parul sa creasca 1 cm  pana poate fi smuls cu pensetele aparatului
  • durerea nu exista in cazul depilarii ,in schimb daca alegeti metoda de epilare trebuie sa stiti ca va expuneti riscului de durere mare si  iritatie
  • in cazul epilarii putem fi usor pacalite pentru ca simtim durerea si stim ca firul a fost smuls,dar poate ca aparatul nu a tras destul si doar l-a rupt creand totusi o durere


luni, 4 august 2014

Favoritele lunii iulie 2014

I'm back!!

In sfarsit am reusit sa postez ceva...am gasit timp si dispozitia necesara, plus cateva produse noi :">
Am avut un an destul de greu cu clasa a 12-a cu bac-ul ,inscrierea la facultate ...dar nu asta e important.

Sa trecem la favoritele lunii lui cuptor :3!

Par:  Samponul Garnier Ultra Doux -Heritage of Provence cu caise si balsamul Kallos din gama go-go.

Am observat ca parul meu se descurca mult mai usor,nu se ingrasa asa de repede ,

nu ma ustura scalpul si mirosul tine 48 de ore,nu-mi mai cade parul si nu am probleme cu matreata :D.

Le-am cumparat pe amandoua in aceasi zi si de atunci le folosesc doar in combinatia aceasta :3.

 

 Fata: Am folosit luna aceasta sapunul Dove cu particule exfoliante si crema cu spf 30 Genera.

 

 

 

 Parfumul preferat a fost :

Pentru machiaj am folosit urmatoarele:

  • Bb cream-ul de la oriflame (light)
  • Primer-ul e.l.f(sheer)
  • Rimelul la avon(black)
  • Paletuta e.l.f. (etheral)
  • Rujul e.l.f.(captivating)
  • Gloss-ul avon(slicked)
  • Balsam de buze nivea(spf 15)
  • Pensulele de machiaj e.l.f.-blending si crease






Sper ca v-a placut :3 ^_^!

 

marți, 30 aprilie 2013

Favoritele lunii aprilie 2013

Salutare!

Stiu,stiu ca nu am mai postat de ceva vreme,dar este o perioada din ce in ce mai aglomerata.
Acum ca mini-vacanta de Pasti e pe drum mi-a dat prilejul sa va arat favoritele lunii acesteia.
Sper ca va plac si nu uitati sa-mi aratati asta printr-un like :*.
  Machiajul preferat pentru aceasta luna de primavara a fost unul destul de colorat->
Cerceii si colierul sunt de la Avon si sincera sa fiu...am purtat colierul de vreo 5-6 ori,insa cerceii nici o data deoarece nu mi se par bine ganditi...va spun mai multe in urmatoarea postare:)




 Am invatat in ultimele luni sa fac bratarile prieteniei si de atunci nu ma mai dezlipesc de ele...




 Putinele produse de make-up au fost cele din imagine...
 Iar lectura preferata a fost:
 Din punctul meu de vedere,atunci cand citesti cartile fara sa le analizezi,ai impresia ca motivul lor sunt pt a distrage cititorul de la cotidian,de a ilustra o poveste de dragoste...,o poveste de succes...,nu realizezi ca scopul lor e de a  crea un profil psihologic personajelor...un conflict interior ...etc











luni, 29 aprilie 2013




miercuri, 3 aprilie 2013

Sa vorbim despre...

Vopsirea/nuntarea parului(in cazul meu ,lung)



Dupa cum v-am promis,ma revansez cu un articol(desi,e cam mult spus...) despre vopsirea/nuntarea   parului lung.


 Va voi vorbi despre produsele pe care le-am folosit eu in perioada 09/12/12-02/04/13.
De ce spun asta?Parul meu a suferit o mica "schimbare" la data de 09.12 anul trecut:
mi-am facut breton ,nu eram obisnuita cu el , atunci il tineam mai mult prins si abia asteptam sa creasca la loc.
Nu a fost primul experiment la care parul meu (de aprox.95 de cm) a fost supus:(.
Pe douazeci martie l-am facut ombre cu blond:


 Verisoara mea,l-a vopsit :prima oara l-a decolorat ,apoi a pus nuanta 100-Palette:
 alaturi de un oxidant de 12 de la Kallos si cam asta a fost rezultatul...


 Apoi la o saptamana si jumatate ...dupa o dorinta mai veche l-am vopsit roscat.
cu :
                                                               
 
 



 Ca sa aveti asa un mic before and after...










 Rezultatul a fost un violet... si voi incerca sa va rin la curent cu schimbarile care apar in legatura cu nuantatorul ...sper sa revin la culoarea mea repede:( ,abia astept sa treaca cele 10-12 spalari sa vad daca revin la culoarea mea naturala...TINETI-MI PUMNII!!



Pana data viitoare ,va pup:*. 




luni, 1 aprilie 2013

Favoritele lunii martie 2013

 Salutare!Stiu ca am lipsit vreo 2 saptamani,dar ca sa ma revansez am in minte 2 idei de postari,un haul si un review,insa va fi surpriza!


 La categoria "lectura favorita" intra o drama a 2 tineri a caror poveste de iubire este neinteleasa si din cauza conditiei sociale diferite,acestia se despart.Este vorba despre:"Dama cu camelii" a lui Al.Dumas fiul.Tot luna acesata am citit (recitit ,mai exact)si :Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi a lui Camil Petrescu,o poveste de dragoste,care se incheie printr-un divort.
 Am renuntat putin la sampoanele de la Avon si am incercat samponul Ultra Doux alaturi de balsamul repaire and shine de la Garnier.


 Ca spray-uri am folosit Dove original si Avon naturals cu zmeura si hibiscus(la cat l-am folosit nu pot sa cred ca inca mai am atat in el).



Ca farduri am folosit un bej si un branz(mai toata luna),am folosit un creion alb si unul auriu,foarte mult,am mai utilizat un corector de la Avon Colortrend si un balsam de buze cu miere de albine.

duminică, 10 martie 2013

Favoritele lunii februarie 2013

Favoritele lunii februarie 2013



Stiu ca e cam tarzior(10.03.2013),dar...inceputul lunii martie a fost destul de aglomerat(martisorul,ziua mea-06.03,ziua mamei,mucenicii...),asa ca nu mai stau mult la palavragit si trec direct la favorite:
Sper ca va place si ca ve-ti reveni la mine pe blog,va puuup:*.



















luni, 4 martie 2013

D.i.y. Project

Suport de inele si suport de bratari   

  In primul rand ,va doresc o primavara frumoasa,zile insorite ,bucurii si fie ca soarele sa straluceasca in fiecare zi pe strada voastra.
 In al doi-lea rand, astazi am sa va prezint cateva idei simple,usoare ,distractive prin care  putem imbina utilul cu placutul.Mai exact ,va voi arata si explica in 2 moduri cum putem obtine un suport de inele ,si ca un bonus va voi spune si arata cum am obtinut un suport de bratari .
 Toate cele trei suporturi sunt foarte ieftine , pot fi  create doar cu ajutorul unor lucruri pe care deja,probabil, le aveti in casa sunt dragute,usor de realizat si rezistente. (puteti sa vedeti si aici cum am realizat un suport de pensule: http://lumeainpalmamea.blogspot.ro/2013/01/brush-holder.html )
 Asa ca sa trecem la treaba si pana data viitoare va pup si va mai astept la mine pe blog:*!

                                                        
Primul suport pe care vreau sa vi-l arat este acesta:este foarte usor de realizat:veti avea nevoie de :
  • o forma patrata (poate fi carton sau sticla,ca a mea)
  • o bucata de polistiren(scartietoare,cat dimensiunile cutiei)
  • o bucata de material(cat sa acopere intreaga placa de polistiren)
  • ata si ac/scotch/lipici
  • cutter/cutit/foafeca                                                                                                                               Pentru inceput inveliti bucata de scartietoare cu materialul,coaseti/lipiti materialul pentru a-l tine in loc.Apoi cu o foarfeca/un cutter/un cutit faceti cateva "gauri" pentru inele(nu trebuie sa fie identice pentru ca nici inelele nu sunt identice).Si...asta e tot,acum tot ce trebuie sa faceti e sa va puneti inelele in acesta.                           
 Pentru suportul nr 2 aveti nevoie de:
  1. o cutie
  2. reviste/foi colorate/cataloage vechi(asa cum am folosit si eu...)
  3. o foarfeca
  4. un scotch
  5. muuulta rabdare si timp liber.                              Mai intai rulati cat mai multe pagini colorate(eu am rulat cam 50) si le lipim cu banda de schotch                      
  6. Dupa ce ati rulat cele aprox50 de foi,mergem mai departe.......
  7.   In lateralele cutiei  ,sus si jos aranjam cate 10  foi rulate ,dar atentie,acestea trebuie presate.
  8.  Apoi aranjam celelalte 10-15 foi in centrul cutiei fara a le plia. 
  9.  Si asa veti obtine un obiect decorativ dragut(daca considerati ca nu-l puteti utiliza ptr inele.)
  10. Ca sa nu cada/iasa rulourile ,v-as sfatui sa dati un strat de lipici pe partea de jos a cutiei ca acestea sa ramana fixe si sa nu aveti surprize neplacute.







miercuri, 27 februarie 2013

Colectia mea de parfumuri

Colectia mea de parfumuri:

  •  Cosmos Luca Bossi :Este un parfum foarte placut pentru primavara,dar mie imi place sa-l port si iarna.(l-am primit in decembrie....)
  •  De la Cuba Xenium am primit un mic "soc" am cautat pe internet si scria ca este un parfum barbatesc cu arome de mosc,dar... din nou l-am primit cadou si il purtam asta toaman in geanta.Nu stiam ca este un parfum barbatesc ,dar mie mi-a placut!
  • Nu stiu sigur numele parfumurilor din poza alaturata,pentru ca am aruncat cutii si pe sticle nu scrie. 
Oricum,in perioada asta tin in geanta sticluta mica cu parfum de la Nina Ricci.
                                                  
  • Miss Anna Cherie,Courage homme,Sassy sunt 3parfumuri care imi plac.....dar din nou se pare ca ,cel rosu,este de barbati!!!Offf ,oricum toate parfumurile gresite sunt primite...

  • Ultimele,dar nu cele din urma sunt :Moss,Cuba for woman si scentini de la Avon.